Pentru consumatorul obișnuit de sefe din România, Europa este, mai degrabă, un continent necunoscut, neexplorat, populat cu ființe exotice și, eventual, pitorești. Pentru consumatorul obișnuit de sefe din Lituania, să zicem, Europa este, mai degrabă, un continent necunoscut, neexplorat și, desigur, populat cu ființe exotice și pitorești. Și așa mai departe, pentru toate țările „vechii lumi”.
Într-o măsură mai mică sau mai mare, pentru oricare consumator obișnuit de sefe sau, pur și simplu, de imaginar din Europa, continentul este o lume neștiută, aproape deloc cercetată și cunoscută.
Nu știm aproape nimic despre literatura sefe din Norvegia. Nimic despre cea din Luxemburg. Foarte puțin despre cea din Bulgaria, care se află la doi pași de noi. Există sefe, sunt autori și cititori de sefe în Estonia? Bănuim că da, presupunem că este rezonabil să existe: și acolo oamenii citesc și scriu cărți, așadar ar fi improbabil să nu existe printre autorii lor niciunul dedicat genului. Doar că sunt aproape total necunoscuți publicului larg.
Desigur, există zone cu probabilitate mare să aibă un univers sefe consolidat, o piață consistentă de carte de gen, numeroși autori și fani. Spre exemplu, Franța. Știm că în Franța sefeul este bine dezvoltat, există sumedenie de manifestări dedicate, are o piață consistentă, și, prin urmare, un public pe măsură. Alt exemplu: Italia. Știm sau bănuim că în Italia, la fel ca în Franța, sefeul are o viață alertă, susținută de numeroși autori și fani. Totuși, dacă întrebăm un iubitor de sefe obișnuit de la noi despre ultimele titluri de gen apărute în Franța sau în Italia, va da din umeri. Ne va aminti, eventual, de Jules Verne, de Serge Brussolo și de Gérard Klein sau de Lino Aldani și de Roberto Quaglia și… cam atât. Nimic sau aproape nimic despre Jean Claude Dunyach, Sylvie Denis sau Michel Demuth. Nimic sau aproape nimic despre Francesco Verso, despre Carmelo Rafala, despre Antonio Bellomi sau despre Debora Montanari.
Lucrurile stau la fel sau chiar mai rău dacă ne referim la Germania, la Ungaria, la Olanda și la ce oricare altă țară doriți.
Lucrurile stau altminteri dacă ne referim la sefeul britanic: cunoaștem sumedenie de autori, le-am citit pe nerăsuflate cărțile.
De ce nu consumăm imaginar din Europa decât într-o măsură foarte mică sau deloc? În afara producțiilor de gen din Marea Britanie, celelalte lucruri se află într-o penumbră nesigură sau chiar în întuneric deplin.
O explicație la îndemână, avansată și susținută de multă lume: mozaicul lingvistic. Este dificil să găsești un traducător dintr-o limbă europeană în alta exceptând, firește, franceza, engleza și, eventual, germana. După părerea mea, explicația aceasta nu acoperă în întregime motivul sau motivele din pricina cărora Europa SF este un continent necunoscut pentru locuitorii săi.
Poate pentru că europenii nu sunt interesați de propriul lor univers? Posibil, dar lucrurile nu au stat mereu astfel. Să ne aducem aminte de anii 60-70 când autori est europeni erau descoperiți și traduși în occident. Autori vestici penetrau cortina de fier și erau publicați în răsărit. În România apăreau volume semnate de frații Strugațki, de Ghenadi Gor, de Vladimir Savcenko, de Günther Krupkat, de Herbert Franke, de Gérard Klein, de Liuben Dilov, de Karel Čapek. Apăreau, în vechea CPSF și apoi în almanahul Anticipația proze semnate de Sam Lundwall, Jon Bing, Michel Demuth, Igor Rosohovatski, Konrad Fialkovski, Lino Aldani și mulți, mulți alții. Erau publicate antologii care ofereau panorame spectaculoase ale letraturii de gen din alte țări europene. Să ne aducem aminte de „Un pic de neant”, care a reunit o serie de autori francezi sau de „Fantascienza” care ne-a oferit o imagine a sefeului italian. Pe de altă parte, autori români erau traduși în Europa, nu mai dau exemple, le cunoașteți mai bine decât mine și nu aș vrea să nedreptățesc un scriitor sau altul prin omisiune.
A existat o perioadă de difuziune a sefeurilor naționale într-un spațiu mai amplu, continental, lucru care astăzi, din păcate, aproape că nu se mai întâmplă. Să ne aducem aminte de New Wave-ul britanic, apărut în anii 60 și care a explorat și propus noi mijloace de expresie. Curentul britanic a influențat restul continentului, dar a suferit și adaptări specifice sau mutații acolo unde a ajuns, astfel încât întreaga Europă a cunoscut o îmbogățire, o diversitate remarcabilă.
Paradoxal, după căderea „cortinei de fier”, situația s-a schimbat. Presiunea formidabilă exercitată de sefeul nord-american, existentă și în anii 60-70, dar ținută sub control, a reușit să impună treptat, după 1990, un set de modele care, asimilate superficial sau deloc, au condus la un mimetism steril și, inevitabil, la o pierdere de calitate. Europa a devenit un arhipelag de insule care nu mai comunică între ele, dar care se alimentează cu entuziasm dintr-o singură sursă. Centrul sefistic al Europei s-a mutat peste Atlantic, iar europenii s-au înstrăinat unii de alții.
Din nefericire, lucrurile au stat și stau la fel și în ceea ce privește sefeul românesc în relația sa directă cu Europa: suntem puțin sau deloc cunoscuți în majoritatea țărilor de pe continent. În condițiile în care vă pot enumera fără efort cel puțin 15 autori contemporani de sefe care ar putea fi traduși și care chiar ar merita să fie citiți de la Urali până la Atlantic.
Suntem sincronizați cu ficțiunea anglo-saxonă, știm câte ceva despre sefeul francez și italian, dar considerăm exotice și pitorești aparițiile din celelalte țări. Un autor de sefe portughez nu este altceva decât o curiozitate, similară întrucâtva cu bizara știre care ne-ar anunța că la un Romcon oarecare ar fi invitați și niște autori anonimi de pe Marte.
Atâta vreme cât Europa SF va fi un continent necunoscut, necartat, neexplorat, fără căi de comunicare între entitățile care îl populează, și noi, autorii români, vom fi doar un trib amazonian uitat de lume, dar care îmbracă în tricouri pe care scrie Coca-Cola sau Ford.
Peste tot acest tablou lipsit de festivism, chiar sumbru, se pot ghici, totuși, germenii schimbării. De câțiva ani, o serie de entități de la noi, fie autori fie organizații, poartă dialoguri cu omologii lor din Europa. Am început să deschidem canale de comunicații, căi de acces către petele albe ale continentului. Am început să descoperim cu încântare că în Rusia, în Germania, în Grecia și oriunde doriți dumneavoastră, există ficțiune speculativă de calitate. Dar, cel mai important lucru, în opinia mea, există peste tot dorință de cunoaștere. Siteul Europa SF, o inițiativă romînească, a SRSFF, coordonat excelent de Cristian Tamaș alături de colegii din Europa, ne arată limpede că fiecare ar cam vrea să stea de vorbă cu fiecare. Ceea ce îmi dă speranța că, în timp, toate acele zone albe se vor popula cu târguri și cetăți în care locuiesc oameni, autori de ficțiune speculativă și cititori. Și am convingerea că, mai devreme sau mai tîrziu, autorii lor vor fi și ai noștri, iar autorii noștri vor fi și ai lor.