Teoria ecofeministă şi ficţiunea distopică braziliană din anii 70
Andrea Bell a subliniat că în anii 70, producţia de science fiction din America Latină a încetat pentru că multe ţări au suferit de pe urma consecinţelor dictaturii şi represiunii (442). În Brazilia, cu toate acestea, mai mulţi scriitori de mainstream au reacţionat la totalitarism scriind distopii science fiction sau o variantă absurdă de fantastic4, principalii exponenţi incluzându-i pe Murilo Rubião şi José J. Veiga.
Aceste lucrări au tendința de a fi reprezentări alegorice ale Braziliei sub dictatura militară, făcând aluzii clare la utilizarea programatică de către regimul militar, a terorii, a cenzurii, a controlului mass-media, a torturii, a închisorilor şi a aşa-numitelor „dispariţii”. Aceste tactici sunt caracteristice „loviturii de stat din lovitura de stat” post-1968, executate de către extremiştii militari.
Întrucât intriga distopiilor braziliene tind să graviteze în jurul revoltei colective sau inviduale sau angoasei, textele fantastice portretizează evenimente absurde care sunt, în general, întâmpinate cu apatie şi resemnare de o populaţie epuizată şi lipsită de vreo capacitate de reacţie.
Am găsit unele studii critice care analizează rolul femeilor şi al naturii în societate, iar aceasta este o modalitate de deconstruire a miturilor care stau la baza identității braziliene, o temă recurentă în aceste lucrări.
De exemplu, studiul lui Sherry Ortner, „Is Woman to Man as Nature is to Culture ?” publicat pentru prima dată în 1974, a fost printre primele exegeze feministe care a evaluat critic paradigmele prea mult timp acceptate în diverse domenii precum ştiinţa, filosofia şi religia.
Annette Kolodny explorează metafora „femeii-ca-glie” în studiul său despre literatura americană, intitulat „The Lay of the Land” (1975) în timp ce Susan Griffin în „Women and Nature” (1978) analizează acest subiect în discursul şi cultura Greciei antice. Aceste studii timpurii au fost adoptate ca texte fondatoare ale ecocriticii și criticii ecofeministe.5
Abordarea sintetică a lui Val Plumwood, subliniată în „Mastery of Nature” (1993), este un instrument util pentru că adaugă teoriile colonialismului şi subiectul colonizării la acest mix. Deoarece abordarea lui Plumwood se bazează pe noţiuni generale ale filosofiei occidentale şi nu pe studiul unei literaturi sau culturi specifice, exegeza ei este uşor adaptabilă la o varietate de culturi postcoloniale.
Val Plumwood constată că, la fel ca în cazul altor identităţi oprimate, subiectul feminin a fost subordonat culturii masculilor stăpâni şi precum natura, a fost transformat în ceva pasiv pentru uzul sexului masculin. Aşa cum subliniază Plumwood, identificarea principiului feminin cu alteritatea explică de ce problemele, munca, responsabilităţile, interesele, biologia, orientarea socială şi valorile „celui de al doilea sex” au fost atât de devalorizate încât au ajuns aproape invizibile (Feminismul, 65), iar în acelaşi fel natura a ajuns doar un fundal pentru activităţile umane.
Recurgând la miturile culturale ale femeii şi naturii, science fiction-ul brazilian, cu toate acestea, mai ales în anii 70, a redus identitatea naţională la o serie de stereotipii, Brazilia suferind simultan efectele dictaturii militare şi ale modernizării. Ecofeminismul studiază premisele teoretice care stau la baza ecologiei şi încercările de a merge dincolo de dualităţile tradiționale care caracterizează femeile și mediul ca alteritate. Plumwood demonstrează cum dezvăluie ecofeminismul paralele și limitările ale discursului filosofic cu privire la femei și mediu, pentru a permite deconstrucția acestor concepte integrate („Androcentrism”, 327-55).
Din această perspectivă vom vedea că distopiile braziliene, în timp ce par a exalta natura şi femeile, dezvăluie în general, o dorinţă atavică pentru o identitate naţională esenţialistă şi fixă şi pentru un tip de existenţă sigură precum un uter.
„Piscina Livre” [Piscina liberă] de André Carneiro deşi scrisă în 1970, a fost publicată pentru prima dată în 1980, adică la scurt timp după deschiderea politică din 1979.6
Această povestire aparține tradiției utopice în portretizarea unei societăţi ideale, prezentând o extrapolare a mai multor mituri culturale braziliene : solul fertil şi înverzit, toleranţa rasială şi senzualitatea. Distrugând toate tabuurile sociale şi sexuale, acest text îi creează cititorului un sentiment al miraculosului tipic pentru ficțiunea speculativă.
Deşi nu este o critică făţişă a dictaturii militare, „Piscina livre”, este un text anti-dezvoltare prin faptul că aprobă utilizarea tehnologiei nu pentru muncă, ci pentru plăcere sexuală şi exaltă feminitatea în moduri care merg împotriva ideologiilor muncii şi progresului. În ciuda afişării unor moravuri sexuale neconvenţionale, „Piscina Livre” urmează o intrigă distopic-convenţională.
Un cuplu se revoltă împotriva normelor restrictive ale unui atoateştiutor computer care a creat o utopie sexuală. În această societate a amorului liber, nu pot exista cupluri convenţionale sau fidelitate. O altă caracteristică a acestei societăţi este „piscina liberă”, un loc unde femeile au relaţii sexuale cu androizi de sex masculin. Un grup de androizi tânjind după libertate, fuge în junglă, unde ajunge în conflict cu geloşii masculi umani.
Din cauza revendicării androizilor de a fi recunoscuţi ca cetăţeni şi ca oameni, masculii umani distrug piscina, precum şi pe mulţi dintre rivalii lor androizi. Principala acţiune a intrigii implică o femeie care se îndrăgostește de un android rebel, cu care încearcă să stabilească o relaţie de exclusivitate şi devotare reciprocă. Aici devine clar că, în ciuda exaltării sexualităţii feminine romanul este caracterizat de stereotipuri sexuale.
De exemplu, un cuplu rebel care fuge din societate, este urmărit în junglă de doi paznici. În timpul acestui incident, femeia pretinde că se împiedică şi este capturată, şi după ce distrage gărzile cu farmecele ei, în scopul de a permite iubitului ei să scape, revine în cadrul societăţii unde aşteaptă întoarcerea bărbatului. Cu alte cuvinte, ea îşi foloseşte sexualitatea pentru favoruri şi aşteaptă pasiv ca masculul să o salveze. Finalul textului consolidează această viziune tradițională a rolurilor masculine și feminine, pentru că protagonista feminină și iubitul ei android devin lideri ai noii societăți. Femeia devine cunoscută sub numele de Maria, numele mamei lui Dumnezeu, și el, ca Jeov, un nume care include ecouri atât din Iehova cât şi din Jupiter.
Exaltarea sexului feminin este evidentă în descrierea naturii şi a lumii naturale. Accentul pus asupra pe universului junglei evocă, de asemenea, mitul Braziliei ca un pământ luxuriant şi fertil. Natura este idolatrizată și în general imaginea centrală a acestei utopii este una ginocentrică: o sectă religioasă are un templu „em forma de sexo feminino … flexivel e úmido” (având forma unui sex feminin … flexibil şi umed) (120), într-un alt pasaj, iubiţii, „deitaram-se no chão vibracional onde parecia existir mãos e dedos fazendo carícias, envolvendo os dois corpos numa terceira posse interminável” (se întind pe o podea în vibraţie care părea să aibă mâini şi degete dezmierdându-i pe iubiţi cu o nesfârşită îmbrăţişare) (33). Aceste citate echivalează sexualitatea cu o revenire în uter, dezvăluind o concepţie feminizată a Pământului şi naturii.
Cum ne-a arătat ecofeminismul, există pericolul fetişizării conceptului de Maica Terra. Patrick Murphy explică un defect fundamental în argumentele teoreticienilor ecologiei profundă: „în dorința lor de a resacraliza
natura, aceştia au optat pentru un stereotip feminin al planetei reînscriind prin inversarea evaluării tradiționale a genurilor, adică exact tastarea sexual-patriarhală pe care caută s-o submineze” (62-63). Acest lucru conduce, cred, la supraaccentuarea simbolului naturii şi a naturii-ca-femeie, care apar din timp în timp în distopiile braziliene. Corpul femeii devine legătura cu natura şi lumea naturală, reprezentând adevărata identitate braziliană în opoziţie cu modernizarea, viaţa urbană, şi influenţa străină.
Un alt autor al acestei perioade a cărui activitate a fost îmbrăţişată de comunitatea SF este un scriitor renumit de fantastic, José J. Veiga. Romanul său din 1972, „Sombras de reis barbudos” (Umbrele regilor bărboşi), scris în
cei mai întunecaţi ani ai dictaturii (1968-1973), surprinde conştientizarea încălcării oricărui drept și zdrobirii ethosului brazilian din această perioadă.7 O alegorie, „Sombras de reis barbudos” descrie Brazilia ca pe un târg schimbat pentru totdeauna de paternalistul Tio Baltazar, ale căror acțiuni amintesc de cele ale autoritaritarului şi populistului lider Getúlio Vargas. Vargas a fost de două ori președintele Braziliei: între 1930-1945 și între 1950-1954, în cele din urmă împuşcându-se după un scandal politic.8
Tio Baltazar are o traiectorie similară: după ce aduce progresul într-un târguşor, cade bolnav, pierde controlul și moare. Administrarea impersonală de către „Companie” începe să domine fiecare aspect al vieţii într-o comunitate odată prietenoasă, creând o paralelă cu dictatura militară și politicile sale de modernizare și represiune. Libertatea personală este pierdută, oamenii dispar, sunt ridicaţi peste noapte ziduri misterioase iar vulturii hoitari invadează târgul..
În această lume, personajele feminine simbolizează populația neajutorată. După ce-şi pierde atât tatăl cât și unchiul, de Lucas, naratorul adolescent, are grijă mama sa şi mai târziu seducătoarea sa mătuşă Dulce. Aceste două personaje, întruchipând stereotipurile de sex feminin ale mamei şi ale ispititoarei, îl răsfaţă pe Lucas, dar sunt complet neputincioase în această societate. În paginile finale, realismul romanul este brusc spulberat atunci când Lucas vede oameni zboară în în aer în cinstea festivalului „Regilor bărboşi”. Lucas accepta asta cât se poate de nonşalant şi îşi asumă o perspectivă nouă, mai plină de speranţă. Putem specula asupra numelui de Lucas, ca referindu-se la Luca cel din evanghelie, în care îngerul Gabriel anunță Nașterea Maicii Domnului și viitoarea sosire a trei regi (unul este numit Baltazar), evocând speranța mântuirii şi a răscumpărării, depășind prezența răului din lume.
Deşi Veiga descrie evenimente fantastice şi stranii, imaginarul şi temele sale se potrivesc în abordarea alegorică tipică ficțiunii distopice, așa cum se vede în prezentarea personajelor feminine și imaginilor religioase ale distopiilor braziliene din această perioadă, cum ar fi „O fruto do vosso ventre” [Rodul pântecelui tău] (1976) de Herberto Sales şi „Asilo nas torres” [Azil în turnuri] (1979) de Ruth Bueno, ambele implicând protagoniste asociate cu Fecioara Maria.9 Toate textele fantastice din această perioadă idealizează conectarea feminină la natură, trupul, hrana, ordinea naturală a lucrurilor – şi trădarea lor ulterioară.9
În anii 70, personajele feminine din literatura fantastică și distopică braziliană sunt variante ale unor stereotipuri convenționale. Ecofeminismul susține că femeile sunt folosite ca embleme morale fără nici o putere reală, iar conexiunile lor cu glia, frumuseţea şi maternitatea se bazează pe concepte esențialiste de identitate. Alternativ, atunci când femeile sunt portretizate ca nişte seducătoare, aceasta simbolizează căderea din har.
Oricum, astfel recurs la simbolismul religios trădează o dorință atavică de a reveni la un paradis pre-industrial. Acest lucru este deosebit de ironic, deoarece tehnologia și dezvoltarea oferă femeilor în general, accesul la educație și la puterea economică.
Cu toate acestea, în distopiile autorilor din mainstream şi în ficţiunile fantastice, tehnologia este văzută doar ca o încălcare a brazilianităţii, în principal din cauza legăturii politice cu dictatura militară.
Va urma.
Notele autoarei :
4. Termenul lui Farah Mendlesohn de „fantasy înstrăinat” pare aplicabil acestor povestiri distopice din anii 70 (a se vedea studiul ei „Toward a Taxonomy of Fantasy”). În lumile lui Rubião și Veiga, evenimentele fantastice sunt în general întâmpinate de personaje având o atitudine blazată, lăsând cititorul să experimenteze sentimentul de înstrăinare.
5. Lucrarea lui Kolodny este menționată ca un text precursor important în introducerea lui Cheryll Glotfelty la „The Ecocriticism Reader”. Patrick Murphy citează lucrarea lui Ortner și Griffin ca înaintaşi ai ecofeminismului în „Literature, Nature, and Other”.
6. În dizertaţia sa din 1976, David L. Dunbar foloseste citate extinse din manuscrisul povestirii „Piscina Livre” care corespund cuvânt cu cuvânt cu lucrarea publicată.
7. Textul „Sombras de reis barbudos” (Umbrele regilor bărboşi) a fost selectat ca fiind unul dintre cele mai bune cincizeci de lucrări SF braziliene într-un studiu recent publicat într-o revistă populară (Lodi-Ribeiro, “Os 50 Melhores”, 55).
8. Pentru detalii privind sinucidere lui Vargas, a se vedea Burns (446-48).
9. Pentru detalii privind conexiunile dintre femei și natură în ficțiunea distopic, a se vedea Ginway (89-136).
© M.Elizabeth Ginway
Titlul original : „A Working Model for Analyzing Third World Science Fiction: The Case of Brazil”, Science Fiction Studies, vol. 32 (2005).
Traducere de Cristian Tamaş
Traducerea şi postarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul autoarei şi a Managing Editorului revistei Science Fiction Studies, domnul Dr.Arthur Evans. Le mulţumim.
Opere citate :
Amora, Antônio Soares. O romantismo. São Paulo: Cultrix, 1967.
Aragão, Octávio. “Hóspedes.” Somnium 89 (July 2004): 11.
*** “Intempol: Uma antologia de contos sobre viagens no tempo”. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000.
Ashcroft, Bill, Gareth Griffins, and Helen Tiffin. “The Empire Writes Back: Theory and Practice in Post-Colonial Literatures”. London: Routledge, 1989.
Banker, Ashok. “In the Shadow of Her Wings.” Year’s Best Fantasy 2. Ed. David G. Hartwell and Kathryn Cramer. New York: Harper Collins, 2002. 160-73.
Bell, Andrea. “Science Fiction in Latin America: Reawakenings.” SFS 26.3 (November 1999): 441-46.
Benford, Gregory. “Is There a Technological Fix for the Human Condition ?” Hard Science Fiction. Ed.George E. Slusser and Eric S. Rabkin. Carbondale: Southern Illinois UP, 1986. 82-98.
Bhabha, Homi. The Location of Culture. New York: Routledge, 1994.
Braz, Júlio Emílio. “Genghis.” Unpublished manuscript.
*** Personal Interview. Rio de Janeiro, July 15, 2004.
Burns, E. Bradford. A History of Brazil. 1970. New York: Columbia UP, 1980.
Calado, Ivanir. “Tia Moira.” Seis em ponto. Intro. Marcos Rey. Rio de Janeiro: Ediouro, 1994. 113-44.
Calife, Jorge Luiz. Horizonte de eventos. Rio de Janeiro: Nova Fronteira, 1986.
*** Linha terminal. São Paulo: GRD, 2001.
*** “A morte do cometa.” 1985. Quark 1.8 (2001): 40-44.
*** Padrões de contato. Rio de Janeiro: Nova Fronteira, 1985.
*** Personal Interview. Rio de Janeiro. July 5, 2000.
Calixte, Marien. “Caidocéu.” Alguma coisa no céu. 1985. São Paulo: GRD, 1995. 11-30.
Canclini, Néstor García. Hybrid Cultures: Strategies for Entering and Leaving Modernity. trans. Christopher L. Chiappari and Silvia L. López. Minneapolis: Minnesota UP, 1995.
Carneiro, André. Piscina livre. São Paulo: Moderna, 1980.
Castro, Pablo. “Exerion.” 2000. Trans. Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 294-304.
Causo, Roberto de Sousa. “Patrulha para o desconhecido.” Isaac Asimov’s Magazine: Ficção científica 14 (1991): 72-100.
*** “O salvador da pátria.” Phantastica brasiliana. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro and Carlos Orsi Martinho. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000. 141-56.
*** A sombra do homem: a saga do Tajarê. São Paulo: Devir, 2004.
*** Terra Verde. São Paulo: Cone Sul, 2000.
“Tupinipunk—Cyberpunk brasileiro.” Papêra Uirandê. Especial No. 1 (1996): 5-11.
Cirlot, J. E. A Dictionary of Symbols. 1971. Trans. Jack Sage. New York: Dorset, 1991.
Da Cunha, Euclides. Rebellion in the Backlands. 1902. Trans. Samuel Putnam. 1944. Chicago: U of Chicago P, 1970.
DaMatta, Roberto. Carnivals, Rogues, and Heroes: An Interpretation of the Brazilian Dilemma. 1990. trans. John Drury. Notre Dame, IN: U of Notre Dame P, 1991.
*** “For an Anthropology of the Brazilian Tradition.” The Brazilian Puzzle. Ed. David H. Hess and Roberto DaMatta. New York: Columbia UP, 1995. 270-91.
Dunbar, David L. “Unique Motifs in Brazilian Science Fiction.” Diss. U of Arizona, 1976.
Fawcett, Fausto. Santa Clara Poltergeist. Rio de Janeiro: Eco, 1991.
Fernandes, Fábio. 1998. “África.” Megalon 70 (Dec. 2003): 22-23.
*** “A paixão segundo S.H.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 9-13.
Fernandez, Cid. “Julgamentos.” Tríplice universo. Ed. Gumercindo Rocha Dorea. São Paulo: GRD, 1993. 70-152.
Fideli, Finisia. “Quando é preciso ser homem.” O atlântico tem duas margens: antologia novíssima, ficção científica portuguesa e brasileira”. Ed. José Manuel Morais. Lisboa: Caminho, 1993. 25-32.
Flory, Henrique. “Invasores?” Só sei que vou por aí. São Paulo: GRD, 1989. 113-40.
*** “A pedra que canta.” A pedra que canta. São Paulo: GRD, 1991. 175-90.
Garcia, Clóvis. “O velho.” Além do tempo e do espaço: 13 contos de ciencificção. São Paulo: Edart, 1965.159-68.
Ginway, M. Elizabeth. Brazilian Science Fiction: Cultural Myths and Nationhood in the Land of the Future. Lewisburg, PA: Bucknell UP, 2004.
Glotfelty, Cheryll. “Literary Studies in an Age of Environmental Crisis.” The Ecocriticism Reader: Landmarks in Literary Ecology. Ed. Cheryll Glotfelty and
Harold Fromm. Athens: U of Georgia P, 1996. xv-xxxvii.
Gomes, Helena. A caverna dos cristais: O arqueiro e a feiticeira. São Paulo: Devir, 2003.
Griffin, Susan. Woman and Nature: The Roaring inside Her. New York: Harper, 1978.
Hess, David. “Hierarchy, Heterodoxy and the Construction of Brazilian Religious Therapies.” The Brazilian Puzzle. Ed. David Hess and Roberto DaMatta. New York: Columbia UP, 1995. 180-208.
*** Spirits and Scientists: Ideology, Spiritism, and Brazilian Culture. State College, PA: Penn State UP, 1991.
Jameson, Fredric. “Third World Literature in the Era of Multinational Capitalism.” Social Text 15.3 (1986): 65-88.
Klautau, Michelle. O crepúsculo da fé. São Paulo: Devir, 2001.
*** A lendária Hy Brasil. São Paulo: Devir, 2005.
Kolodny, Annette. The Lay of the Land: Metaphor as Experience and History in American Life and Letters. Chapel Hill: U of North Carolina P, 1975.
Kujawski, Guilherme. Piritas siderais: romance cyberbarroco. Rio de Janeiro: Francisco Alves, 1994.
Kupstas, Marcia. “Gepetto.” 1987. Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 175-80.
Lavín, Guillermo. “Reaching the Shore.” 1994. Trans. Rena Zuidema and Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 224-34.
Liebes, Tamar. The Export of Meaning: Cross Cultural Readings of DALLAS. Cambridge: Polity, 1993.
Lodi-Ribeiro, Gerson. “A melhor diversão da cidade.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 211-24.
*** “Prêmio Argos 2003.” Megalon 70 (December 2003): 7-8.
Marcello Simão Branco. “Os 50 melhores trabalhos da FC & F brasileira: contos e romances.” Sci-Fi News 50 (December 2001): 64-65.
Manfredi, Lúcio. “Seres inorgânicos.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 57-62.
Martinho, Carlos Orsi. “O mistério da sala quatro.” În Somnium 89 (July 2004): 15-18.
*** “A mortífera maldição da múmia.” În Intempol: Uma antologia de contos sobre viagens no tempo. Ed. Octávio Aragão. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2000. 57-96.
*** “Pressão fatal.” Quark 1.8 (2001): 50-64.
Mee, Luiz Roberto. O prisioneiro da sombra. Rio de Janeiro: Record, 2003.
Memmi, Albert. The Colonizer and the Colonized. New York: Orion Press, 1965.
Mendlesohn, Farah. “Toward a Taxonomy of Fantasy.” Journal of the Fantastic in the Arts 13.2 (2002): 169-83.
Menezes, Levy. “Floralis.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 61-66.
*** “Terra Prometida.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 85-102.
*** “Ukk.” O terceiro planeta. Rio de Janeiro: GRD, 1965. 15-26.
Menezes, Maria de. “As boas-vindas.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 113-45.
Murphy, Patrick D. Literature, Nature, and Other: Ecofeminist Critiques. Albany: State U of New York P, 1995.
Neves, Berilo. “A última Eva.” 1934. Páginas da sombra: contos fantásticos brasileiros. Ed. Braulio Tavares. Rio de Janeiro: Casa da Palavra, 2003. 40-43.
Ortner, Sherry B. “Is Female to Male as Nature is to Culture?” Woman, Culture, and Society. Ed. Michelle Rosaldo and Louise Lamphere. Stanford: Stanford UP, 1974. 67-87.
Paes Filho, Orlando. Angus: O primeiro guerreiro. São Paulo: Arxjovem, 2002.
Paz, Octavio. El laberinto de la soledad. 1947. Ed. Enrico Mario Santí. New York: Penguin, 1997.
Pereira, Carla Cristina. “Uma certa capitã Rodrigues.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 77-104.
Piletti, Nelson. História do Brasil. São Paulo: Ática, 1991.
Plumwood, Val. “Androcentrism and Anthropocentrism.” Ecofeminism: Women, Culture, Nature. Ed. Karen J. Warren. Bloomington: U of Indiana P, 1997. 327-55.
*** Feminism and the Mastery of Nature. London: Routledge, 1993.
Porush, David. “Frothing the Synaptic Bath: What Puts the Punk in Cyberpunk?”
Storming the Reality Studio: A Casebook of Cyberpunk and Postmodern Fiction. Ed. Larry McCaffrey. Durham, NC: Duke UP, 1991. 331-33.
Rojo, Pepe. “Gray Noise.” 1996. Trans. Andrea Bell. Cosmos Latinos: An Anthology of Science Fiction from Latin America and Spain. Ed. Andrea Bell and Yolanda Molina-Gavilán. Middletown, CT: Wesleyan UP, 2003. 244-64.
Sales, Herberto. O fruto do vosso ventre. 1976. Rio de Janeiro: José Olympio, 1984.
Sansone, Livio. “The Localization of Global Funk in Bahia and Rio.” Brazilian
Popular Music and Globalization. Ed. Charles A. Perrone and Christopher Dunn. Gainsville: UP of Florida, 2001. 136-60.
Santiago, Silviano. The Space In-between: Essays on Latin American Culture. Trans. Tom Burns, Ana Lúcia Gazzola, and Gareth Williams. Durham, NC: Duke UP, 2001.
Sassi, Guido Wilmar. “Estranha simbiose.” O testemunho do tempo. Rio de Janeiro: GRD, 1963. 45-52.
“Missão T-935.” O testemunho do tempo. Rio de Janeiro: GRD, 1963. 83-94.
Saueressig, Simone. “O ano da lua.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 149-54.
Silva, Luis Filipe. “Pequenos prazeres inconfessáveis.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 155-74.
Simon, Adriana. “Dainara.” Como era gostosa a minha alienígena. Ed. Gerson Lodi-Ribeiro. São Caetano do Sul: Ano Luz, 2002. 225-36.
Sirkis, Alfredo. Silicone XXI. Rio de Janeiro: Record, 1985.
Tavares, Braulio. “O herói e as sombras do mundo.” Introdução. A sombra dos homens: A Saga do Tajarê. Roberto de Sousa Causo. São Paulo: Devir, 2004. 13-18.
“Os Ishtarianos estão entre nós.” Espinha dorsal da memória. Lisboa: Caminho, 1989. 17-22.
“Jogo rápido.” A espinha dorsal da memória. Lisboa: Caminho, 1989. 109-27.
Telles, Lygia Fagundes. “As formigas.” 1977. Páginas da sombra: contos fantásticos brasileiros. Ed. Braulio Tavares. Rio de Janeiro: Casa da Palavra, 2003. 124-31.
Thieme, John. Post-Colonial Studies: The Essential Glossary. London: Oxford UP, 2003.
Tomlinson, John. Globalization and Culture. Chicago: U of Chicago P, 1999.
Tufte, Thomas. Living with the Rubbish Queen: Telenovelas, Culture, and Modernity in Brazil. Luton, UK: U of Luton P, 2000.
Veiga, José J. A casca da serpente. Rio de Janeiro: Bertrand, 1989.
Sombras de reis barbudos. Rio de Janeiro: Civilização Brasileira, 1972.
Vieira, João Luiz. “Cronicamente inviavel [Chronically Unfeasible]: The Political Film in a Depoliticized World.” The New Brazilian Cinema. Ed. Lúcia Nagib. London: I.B. Tauris, 2003. 85-94.
Wolfe, Gary K. The Known and the Unknown: The Iconography of Science Fiction. Kent, OH: Kent State UP, 1979.
