Nu m-am decis nici în ultima clipă despre cum aş putea scrie eu despre Dan Apostol. Mi se pare, oricum aş lua-o, aiuritor. Rugămintea lui Cristian Tamaş, argintul viu al SRSFF, m-a prins total nepregătit sufleteşte, aşa cum m-a prins şi vestea despre trecerea în nefiinţă a lui Dan Apostol. Aşa se întâmplă atunci când laşi timpul să treacă şi nu te mai gândeşti la această curgere, ieşind temporar din ea şi sperând că toate fenomenele şi toate evenimentele cuprinse în acest spaţio-timp să îngheţe. Iar atunci când te trezeşti din cotidianul oneros, speri ca lucrurile frumoase să le găseşti tot acolo unde le-ai lăsat, şi acestea să-şi continue trecerea.

Nu cred că este român crescut în anii de „glorie” ai „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” care să nu fi auzit/citit „Deocamdată… Enigme”. Bombardaţi din toate direcţiile de enigmele socialismului, evadam virtuoşi şi exaltaţi spre enigmele celelalte, reale, ale lumii, ale civilizaţiei, ale naturii, ale zborului 19, ale cosmosului. Apoi le discutam şi le răsuceam în cenacluri, visând la momentul dezlegării lor. De la astfel de cărţi pornea, deseori, imaginaţia noastră şi de la astfel de oameni învăţam să visăm.

Sper ca, de acum înainte, să găsim timpul necesar să-l descoperim din nou, în toată măreţia lui, pe scriitorul şi specialistul pasionat de domeniile de frontieră din atâtea ştiinţe fascinante. Mărturie stau numeroasele sale cărţi.

În 2010, pe când se înfiripa proiectul Seniorii Imaginaţiei, l-am contactat, prin intermediul lui Liviu Radu, pe Dan Apostol pentru participarea lui şi a soţiei lui, scriitoarea Rodica Bretin, la această colecţie. Am fost surprins să aflu că Dan Apostol nu agrea discuţiile prin e-mail şi, ca atare, am început să ne vedem – ba pe la Burebista, ba pe la Universitate, oricum, în locuri în care se putea sta lejer la un pahar de vorbă. De fiecare dată discuţiile porneau de la proiect şi se dezvoltau, pentru ore bune, pe cele mai fascinante direcţii.

Astfel am ajuns să-l simt pe omul Dan Apostol ca pe un prieten. Un prieten real şi intransigent, vertical, onest şi fără jumătăţi de măsură. Astfel am reuşit să-l conving să vină la ProspectArt, la centrul Calderon pentru a împărtăşi din viziunea şi cunoştinţele lui. Astfel am început să văd ce înseamnă să stai lângă un om fascinant şi, în acelaşi timp, pertinent. Si astfel, sper eu, i-am devenit şi eu, la rându-mi, prieten.

Dacă pe la începutul anului discutam cu Dan Apostol despre o serie de întâlniri pe care le programasem pentru această toamnă la Buzău, acum discut cu prietenii şi apropiaţii lui Dan Apostol despre memoria lui. Mi se pare suprarealist şi, în acelaşi timp, nedrept. Nedrept pentru el, dar mai ales pentru noi, cei rămaşi pe aici.

Acum, în acest moment comemorativ, nu am alte cuvinte decât cele de mai sus. Şi nu-mi vin în minte decât cele pe care mi le-am rostit atunci când Rodica Bretin mi-a confirmat tragica dispariţie: iartă-mă, Dan Apostol, pentru timpul irosit egoist.

–––––––––––––––