Austriacul Franz Rottensteiner a scris şi îngrijit numeroase cărţi science-fiction şi fantasy, printre care două excelente istorii ilustrate, The Fantasy Book şi The Science Fiction Book. (Pe blogul „A Journey Round My Skull” am folosit în mod repetat descrierea Der Orchideengarten din The Fantasy Book – cartea vă va orienta spre multe direcţii interesante). De asemenea, din 1963, Franz Rottensteiner este editorul revistei SF de limbă germană Quarber Merkur.
Antologiile de care s-a ocupat sunt următoarele:
- The Black Mirror & Other Stories, antologie de science-fiction german şi austriac (2008, seria Early Classics of Science Fiction, publicatăde Wesleyan)
- View from Another Shore: European Science Fiction(1973, retipărită în 1999)
- The Best of Austrian Science Fiction(2001, Ariadne)
- The Slaying of the Dragon: Modern Tales of the Playful Imagination (1984 HBJ; titlul, Uciderea dragonului: basme moderne ale imaginaţiei jucăuşe, se bazează pe o povestire de Dino Buzzati)
Când i-am luat interviul lui Franz, am sperat să aflu mai multe despre SF-ul şi fantasy-ul european, despre cum reuşeşte acest gen să atragă cititorii de limbă engleză. Interviul s-a desfăşurat prin e-mail, în decursul lui 2009. Multe dintre ilustraţiile de aici provin din colecţia personală a lui Franz.
Will Schofield: În anii şaptezeci, Seabury Press a publicat multe cărţi de Stanisław Lem (cred că erai agentul lui literar pe vremea aceea) şi o serie de traduceri din SF-ul european şi rus, printre care prima ediţie a antologiei tale View From Another Shore. Cine s-a aflat în spatele editurii Seabury?
Franz Rottensteiner: Păi, totul a început când Frank Schwoerer, editorul de la Herder and Herder, a descoperit o carte de Lem într-un catalog al marii edituri germane Fischer. Herder and Herder era o filială din străinătate a editurii germane Herder (religioasă). Am stat de vorbă cu el despre primele cărţi, inclusiv despre The Science Fiction Book, propunerea lui.
Herder and Herder a fost vândută editurii McGraw-Hill, iar Werner Mark Linz, care preluase postul lui Schwoerer după ce acesta s-a mutat în Germania pentru a înfiinţa editura universitară Campus, a devenit vicepreşedinte la McGraw-Hill. Primele cărţi, printre care şi View From Another Shore, au fost programate să apară la McGraw-Hill (încă mai am copertele tipărite cu sigla acestei edituri). Dar lucrurile nu au ieşit cum s-a dorit, iar Linz a mutat Herder and Herder la Seabury Press. Eu am fost cel care i-a propus lui Schwoerer să publice o colecţie de SF european şi i-am sugerat propria mea antologie, Zona zero, de Herbert W. Franke şi E greu să fii zeu, de fraţii Strugaţki. Din păcate, romanul celor din urmă a fost tradus după o traducere germană foarte proastă a originalului, deci se poate spune că americanii nu au avut ocazia să se bucure de el. (Sper că lucrurile se vor schimba odată cu filmul rusesc Istoria masacrului Arkanar/E greu să fii zeu, regizat de Aleksei Gherman. Acesta şi filmul lui Bondarciuk, bazat pe Inhabited Island – intitulat Prisoners of Power [Prizonierii puterii] în SUA, ar trebui să le ofere fraţilor Strugaţki a doua şansă în limba engleză.)
Seabury a mai publicat şi Invincibilul lui Lem în ediţie cartonată, carte pe care i-o vândusem iniţial lui Donald W. Wollheim de la Ace Books. Pe lângă asta, i-am asigurat lui Lem debutul în engleză, pentru că mie mi se datorează apariţia romanului Solaris la Faber & Faber din Anglia.
Pe atunci eram un fan SF tânăr şi obişnuiam să trimit scrisori editurilor. Faber avea o colecţie SF, iar eu i-am sugerat să publice Best Science Fiction Stories de C. M. Kornbluth. Aşa a şi făcut şi se pare că a avut succes, lucru care, probabil, i-a determinat pe editori să aibă în vedere romanul Solaris şi apoi să-l publice. Apropo, unul dintre editorii de la Seabury cu care am lucrat a fost Karen Ready, fiica scriitorului Kendall Foster Crossen. A fost încântată că ştiam cine e tatăl ei.
Pe atunci eram foarte entuziasmat de Lem, devenisem editor de SF în Germania şi m-am gândit că aş putea face mai mult pentru el dacă aş deveni agentul lui literar (în afara Germaniei; nu am fost niciodată agentul lui în Germania). Drumurile noastre s-au despărţit în 1995, când Lem a dorit să aibă un agent în Statele Unite, care, după părerea lui, ar face mai multe pentru el. Probabil că avea dreptate în ce priveşte filmele (deşi cele făcute după cărţile sale ar fi putut fi tratate diferit), dar, după plecarea mea, nu a mai apărut nicio carte de Lem în engleză, doar s-au reeditat cele vândute de mine. În realitate, Lem voia ca eu să rămân agentul lui pentru restul lumii, dar, pentru că a făcut cadou noului său agent reeditarea a cinci cărţi broşate – eu depusesem mari eforturi ca ele să apară la Harcourt – pur şi simplu nu m-a mai interesat. Nu am nevoie de un client care nu-şi respectă contractele, ca să nu mai spun de promisiuni. După aceea, Lem ne-a dat în judecată – un proces enervant şi costisitor, pe care l-a pierdut sub toate aspectele. Şi a cerut ca Harcourt să-i treacă lui toate conturile şi plăţile, vârând în buzunarul personal comisioanele mele, ferm convins că un proces împotriva lui în Polonia ar fi extrem de costisitor şi nesigur. Sper că s-a bucurat de bănuţii aceia, pentru că romanele lui nu se vând bine în S.U.A., iar alte edituri, în afară de Harcourt, demult i-ar fi trecut cărţile la categoria „pulp fiction”.
Will Schofield: Îmi poţi da exemple de autori de fantasy/SF care sunt citiţi în toată lumea, în multe limbi, dar încă nu au reuşit să fie publicaţi în engleză?
Franz Rottensteiner: Probabil că există numeroşi scriitori europeni de fantasy care au fost traduşi în mai multe limbi europene, dar nu şi în engleză. La urma urmei, sunt multe bestselleruri internaţionale (nu în fantasy) care fie nu au fost traduse în engleză, fie au fost, dar n-au avut deloc priză la cititori. Acest lucru caracterizează în special genuri ca romanul poliţist şi thrillerele, în care abundă autorii de limbă engleză. Scriitorii de bestselleruri din Germania sau Franţa stârnesc, bineînţeles, mult interes în alte ţări europene şi sunt traduşi pe scară largă. Mai e şi cazul Donnei Leon, scriitoare americancă de romane poliţiste care trăieşte în Italia. Mulţi cititori americani probabil că nici n-au auzit de ea, însă are un succes nebun în Germania, cu şaptesprezece romane a căror acţiune e plasată în Veneţia. Iar în urma succesului din Italia, a fost tradusă şi în multe alte ţări europene.
Situaţia e mai grea în ceea ce-i priveşte pe scriitorii de fantasy. Cred că nici măcar Michael Ende n-a prea avut succes în engleză şi a fost tradus şi cam târziu în această limbă, după ce vânduse milioane de exemplare în Germania.
Wolfgang Hohlbein este un autor de fantasy incredibil de prolific şi foarte apreciat în Germania; când a apărut, Das Druidentor (Portalul druizilor) a fost cel mai bine vândut titlu al Bertelsmann Book Clubs. Am auzit că Hohlbein şi-a plătit singur traducerea în engleză, dar nu s-a arătat nimeni dornic s-o publice. După mine, e un autor fără însemnătate şi înţeleg de ce nu s-a interesat nimeni de un gen literar reprezentat de atâţia alţi autori, mulţi dintre ei net superiori lui Hohlbein; însă cazul lui e un indiciu al „rezistenţei” americanilor la literatura tradusă.
Altfel stau lucrurile cu cărţile pentru copii. Vezi trilogia lui Kai Meyer, „Flowing Queen” (deşi nu i s-a tradus niciunul din romanele pentru „adulţi”) sau Ink Heart, de Cornelia Funke.
Se pare că literatura străină trebuie să difere suficient de cea în limba engleză, fapt care constituie o piedică (aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Lem) în calea adevăratului ei succes la cititori, dar îi creşte şansele de a fi tradusă. Scriitorii aflaţi în această situaţie au un public entuziast, deşi prea mic pentru a duce la vânzări impresionante. Realismul magic sud-american şi proza lui Italo Calvino reprezintă o excepţie.
Will Schofield: Cu gândul la Calvino, te întreb ce autori de fantasy sau SF din Europa crezi că ar putea „trece dincolo”, că s-ar bucura de succesul literar al autorilor de „mainstream” la cititorii de limbă engleză?
Franz Rottensteiner: Calvino e ca Saramago, nu a fost considerat niciodată scriitorul unui anumit gen. Sigur că există mulţi autori europeni „mainstream” cu afinitate pentru SF, dar cu puţine şanse de a fi publicaţi în SUA şi cu mai puţine şanse de a fi citiţi intens. Unul din ei e Julien Green, foarte citit în Franţa şi Germania. E de origine americană, dar scrie în franceză. Nu ştiu (conexiunea mea la internet e foarte lentă) dacă a fost tradus vreodată în engleză. Mai e şi Guido Morselli, scriitor devenit celebru în Italia sa natală numai după moarte. A scris romane dificile, deşi strălucite, însă nu a prins la cititori (cel puţin nu în Germania).
Unul din cei care s-ar putea bucura de succes e Zoran Zivković. Scrie şi cărţi aparţinând unui gen, şi cărţi care nu aparţin unui gen anume. Până acum a fost publicat numai de edituri mici, dar cred că ar putea da lovitura dacă se va interesa de el o editură puternică. Însă e un autor dificil şi scrie mai mult povestiri (deşi se întind adesea cât un „roman mozaic”).
Pentru mulţi scriitori britanici e şi mai greu. J. G. Ballard, deşi are un bestseller – Empire of the Sun (Imperiul soarelui), după care Spielberg a făcut un film – de cele mai multe ori nu se găseşte în librăriile americane, iar romanele şi povestirile sale SF nu sunt disponibile pe piaţa pentru marele public. [Nota editorului: această parte a interviului a fost realizată înainte de moartea lui Ballard.]
Will Schofield: Care sunt echivalentele internaţionale ale unei edituri americane ca Small Beer, edituri care publică literatură de calitate puternic ancorată în fantastic? Eu ştiu de Zulma, în Franţa.
Franz Rottensteiner: Trebuie să mărturisesc că nu am auzit de Small Beer, dar editurile care îmi vin acum în minte sunt una britanică, Dedalus, una elveţiană mai mică, Waldgut, care a început o serie fantasy şi poliţistă, şi altele chiar mai mici. Şi, cu toate că nu multe se concentrează pe fantastic, puţine ar ezita să adauge proza fantastică în catalogul lor, dacă e bună.
Will Schofield: Care ar fi alte asemenea edituri mai mici?
Franz Rottensteiner: Nu cred că vreuna din editurile germane mici ar putea avea importanţă pe scară internaţională (nu ştiu cum stau lucrurile în Franţa şi mă îndoiesc că există asemenea edituri în alte ţări europene). Unele publică SF şi fantasy german mai vechi (şi traduceri), ca Shayol, din Berlin, însă cele mai multe publică SF şi fantasy mai recent (povestirile lui Sturgeon în două volume şi ale lui Jeff VanderMeer), opere complete de scriitori germani ca Erik Simon, Karlheinz şi Angela Steinmüller, Wolfgang Jeschke şi Rainer Erler. Dieter von Rreeken a publicat SF german vechi (Oskar Hoffmann, Carl Grunert, Albert Daiber), cărţi de Camille Flammarion şi Across the Zodiac de Percy Gregg, dar s-a oprit, pentru că n-a reuşit să-şi adune numărul necesar de abonaţi. Publicarea operelor complete ale lui Kurd Lasswitz (inclusiv multe eseuri şi poezii care nu mai fuseseră adunate într-o carte) e ultimul său proiect de anvergură. După el, va publica numai non-fiction. Cărţile lui non-fiction cele mai importante sunt istoria începuturilor fandomului german, de Rainer Eisfeld (Die Zukunft in der Tasche – Viitorul în buzunarul tău) şi o istorie în trei volume a romanelor de duzină, de H.J. Galle. Gerhard Lindenstruth publică fantasy german (şi britanic) clasic, la fel ca Robert N. Bloch, în ediţii de tiraj foarte limitat (50-60 de exemplare) şi foarte scumpe. Niciuna din aceste edituri nu se poate compara ca producţie şi tiraj cu Ash Tree Press sau altele similare.Wurdack şi Fabylon publică fantasy şi science fiction german şi de calitate, şi mai slab, existând şi edituri care retipăresc vechi serii de romane de duzină (şi noutăţi).
Will Schofield: Ce publicaţii (nu neapărat în engleză) ar trebui să urmărească amatorii de fantasy?
Franz Rottensteiner: Există Journal for the Fantastic in the Arts, de nivel foarte ridicat. În germană, am încercat întotdeauna, să dau revistei Quarber Merkur un caracter internaţional, iar din 1963 public mult fantasy din întreaga lume, mai ales scrierile fraţilor Strugaţki, pe lângă alte traduceri din rusă.
Will Schofield: Ce cărţi ţi-au influenţat cel mai mult perioada de maturizare?
Franz Rottensteiner: Am fost un cititor avid şi citeam tot ce-mi cădea în mână, de la cele mai banale cărţi la cele mai pretenţioase lucrări de filozofie (cum ar fi Kant, pe care e imposibil să-l fi înţeles la vârsta aceea), însă i-am preferat pe marii romancieri ruşi, pe Dostoievski în special – am fost fanul prinţului Mîşkin. Pe Puşkin, pe Cehov, şi în special pe Gogol i-am descoperit de-abia mai târziu. Dar întâlnirea decisivă a fost cea cu SF-ul de tip anglofon. Mai întâi am descoperit nişte romane germane uşurele, în câteva săptămâni le-am considerat deja derizorii, apoi am dat peste câteva care m-au impresionat într-adevăr. Mă tem că erau cărţi de autori britanici inferiori, ca Jonathan Burke sau Kenneth Bulmer. M-au influenţat şi cărţile pentru tineret ale lui Heinlein, dar mai târziu a ajuns să-mi displacă profund acest autor. Şi m-a captivat o antologie germană de SF american excelentă, îngrijită de prof. Gotthard Günther (cândva colaborator în domeniul logicii nearistotelice la „Astounding SF”), cu povestiri de Henry Kuttner, A.E. van Vogt, Clifford Simak şi alţii. Nu m-am putut dezlipi de ea.
Will Schofield: Care sunt romanele tale preferate din secolul al XIX-lea?
Franz Rottensteiner: Idiotul, Fraţii Karamazov, Crimă şi pedeapsă de Dostoievski.
Will Schofield: Care sunt romanele tale preferate din secolul al XX-lea?
Franz Rottensteiner: Greu de spus. Marchizul de Bolibar, Noaptea sub podul de piatră, de Leo Perutz; Maestrul şi Margareta, de Bulgakov. Întotdeauna am citit mult, dar, neavând timp destul, am rămas mai mult la fantastic, fără a-mi forma preferinţe. Haruki Murakami m-a impresionat în mod deosebit, dar el probabil ţine deja de secolul al XXI-lea; şi mi-a plăcut Kobo Abe.
Will Schofield: Care sunt autorii tăi preferaţi?
Franz Rottensteiner: E.T.A. Hoffmann, J.L. Borges, Gogol, Dostoievksi. În SF, Lem, Ballard (povestirile), Cordwainer Smith, fraţii Strugaţki, Philip K. Dick şi Ursula K. Le Guin.
Will Schofield: Care sunt cei mai buni scriitori de fantasy europeni în viaţă?
Franz Rottensteiner:: Zoran Živković e sigur printre ei; polonezul Andrzej Sapkowski e, şi el, foarte ingenios. Dar cei mai buni autori de fantasy sunt morţi cu toţii de câteva secole.
Will Schofield: Care sunt cei mai buni scriitori de science fiction europeni în viaţă?
Franz Rottensteiner: Fără îndoială, Boris Strugaţki, care mai trăieşte, fratele lui Arkadi; în Germania, H. W. Franke şi Wolfgang Jeschke. Nu mă interesează SF-ul francez. Serghei Lukianenko este destul de antrenant, dar nu destul de serios, poate un fel de Alan Dean Foster rus care, uneori, se ridică la înălţimea unui Philip José Farmer rus, deşi nu se apropie de fraţii Strugaţki. Dar acum SF-ul rusesc nu se mai deosebeşte atât de mult de cel american.
Cred că marea diferenţă dintre marea majoritate a SF-ului american şi capodoperele (foarte rare) europene este gradul de seriozitate, de seriozitate morală, cel mai bine exemplificată de Poarta lui Frederik Pohl şi Picnic la marginea drumului, de fraţii Strugaţki. Picnic… este, în esenţă, un roman existenţial despre lupta continuă şi păstrarea integrităţii morale într-o lume coruptă, în care ne zbatem întruna pentru a supravieţui. Romanele lui Pohl vorbesc despre a câştiga la loterie, despre cum să iei lozul cel mare. Te-ar putea costa viaţa, dar răsplata e formidabilă, iar universul geme de daruri. Fraţii Strugaţki adoptă motive de basm, însă scrierile lor sunt realiste, în vreme ce ale lui Pohl sunt basme.
Will Schofield: Numeşte trei scriitori tineri care ar trebui să fie în atenţia cititorilor.
Franz Rottensteiner: Mi-ar fi greu să numesc trei, nu prea sunt la curent cu noutăţile. Robert Reed e un scriitor tânăr? Întotdeauna mi-am zis că povestirile lui sunt interesante. Unele povestiri de Eric Brown sau Charles Stross sunt originale, dar cei doi au câteva romane oribile. Nu mă interesează marile romane de tip „New Space Opera”: Kevin J. Anderson e de necitit; la Richard K. Morgan, Peter F. Hamilton sau Alastair Reynolds întâlneşti maşinării peste maşinării care produc exact nimic, sunt zgomotoase şi pline de furie, fără nicio însemnătate. Şi Iain Banks face spectacol, dar un circ lipsit de substanţă. Totuşi, în SF dai întotdeauna peste texte uimitor de neconvenţionale (diferite de romane) şi te miri că le găseşti într-un gen aparent atât de comercial. [Nota editorului: acest răspuns mă depăşeşte în mare parte, dar sper că va stârni controverse!]
Will Schofield: Ce autori de gen europeni sau ruşi de astăzi sunt influenţaţi de trăsăturile fantasy-ului mondial – Potocki, Hoffmann, Gogol, autori francezi de „contes cruels”, Kafka.
Franz Rottensteiner: Kafka e omniprezent în fantasy, rescriind lumea; influenţa lui Hoffman a fost crucială pentru scrierile lui J. şi G. Braun în Germania, „contes cruels” şi-au pus amprenta pe mulţi autori europeni, mai ales francezi şi germani; fără Gogol şi Bulgakov, fraţii Strugaţki sunt de neconceput, iar unele influenţe se simt la Lukianenko şi alţi scriitori ruşi. Şi mi-ar plăcea să cred că Potocki supravieţuieşte prin Sapkowski, scriitor polonez de fantasy publicat şi în engleză.
Iain Banks se trage direct din „contes cruels” franţuzeşti şi literatura decadentă; în multe romane SF moderne, ca acelea de Richard K. Morgan – în care oamenii călătoresc dintr-un corp într-altul sau simulările computerizate primesc un trup – te întrebi de ce ţin oamenii la nemurire, când romanele arată clar că soarta lor e aceea de a fi torturaţi şi ucişi încă o dată. Să fie teama de moartea finală mai mare decât pericolul adevărat, acela de a îndura o moarte groaznică din nou şi din nou?
©Will Schofield & Franz Rottensteiner
Traducere de Antuza Genescu.
Traducerea şi postarea interviului s-a realizat cu acordul autorului. Îi mulțumim.
Versiunea originală a apărut pe blogul A Journey Round My Skull
http://ajourneyroundmyskull.blogspot.com/2010/03/view-from-another-shore-interview-with.html
Franz Rottensteiner (născut pe data de 18 ianuarie 1942 în Waidmannsfeld, Austria) este un publicist şi critic austriac din domeniul science-fiction şi fantasy. Este unul dintre extrem de puținii specialiști în SF-ul european.
A studiat jurnalistica, anglistica şi istoria la Universitatea din Viena şi a obţinut doctoratul în 1969. A fost cincisprezece ani bibliotecar şi redactor la Institutul Austriac pentru cercetări în construcţii din Viena.
Debutul corespondenţei, în 1969, cu încă în mare măsură prea puţin cunoscutul pe atunci Stanislaw Lem, a condus apoi la o prietenie de lungă durată şi Rottensteiner a devenit ulterior agentul literar al lui Lem (cu excepţia Germaniei) pînă în anul 1995.
A coordonat editarea a mai multor colecţii de carte SF precum colecţia hardcover „Science Fiction in der Welt” (Science Fiction-ul în lume) la editura Insel între 1971 şi 1975 şi a publicat pentru prima dată în limba germană.autori precum Philip K. Dick, Stanislaw Lem, Arkadi şi Boris Strugaţki, Cordwainer Smith, Brian W. Aldiss, Herbert W. Franke, Kobo Abe.
În 1973 a publicat la New York, o antologie de science fiction pan-european, intitulată „View from another shore” (prima antologie de SF (est)european în engleză a fost aceea a lui Darko Suvin din 1970, „Other Worlds, Other Seas : Science-Fiction Stories from Socialist Countries”), oferindu-le posibilitatea cititorilor americani să descopere pentru prima dată autori precum Stanislaw Lem, Gérard Klein, Jean-Pierre Andrevon, Lino Aldani, Josef Nesvadba, Herbert Franke şi Adrian Rogoz.
Adrian Rogoz a scris în Colecţia Povestirilor ştiinţifico-fantastice (CPSF) despre această antologie de SF european (publicată în Statele Unite) şi a inclus şi fotografii ale coperţii.
Adrian Rogoz figurează cu povestirea „Altarul zeilor stohastici”, alături de Stanislaw Lem, Gerard Klein, J.P.Andrevon, Herbert Franke, Wolfgang Jeschke, Josef Nesvadba, Sever Gansovski, Vadim Şefner, Vsevolod Ivanov, Svend Age Madsen în antologia „View From Another Shore” :
Stanislaw Lem –„În căutarea fericirii”, 1971
Gérard Klein – „Valea ecourilor”, 1966
J.-P. Andrevon –„Observaţiile quadragnilor”, 1971
Herbert W. Franke –„Mocirlă”, 1970
Wolfgang Jeschke – „Ţara lui Osiris”, 1982
Svend Ĺge Madsen –„Inelul cel bun”, 1970
Josef Nesvadba – „Ultima aventură a căpitanului Nemo”, 1964
Adrian Rogoz – „Altarul zeilor stohastici”, 1970
Lino Aldani – „Noapte bună, Sofia”, 1963
Sever Gansovski – „Dovada”, 1969
Vadim Şefner- „Un geniu modest”, 1968
Vsevolod Ivanov – „Sisif, fiul lui Aeolus”, 1970
În spaţiul germanofon, antologia a fost lansată cu titlul „Blick vom anderen Ufer” (adică tot „Vedere de pe celălalt ţărm”).
La editura Paul Zsolnay din Viena a lansat în 1975 colecţia „Die phantastischen Romane” printre primii autori fiind Leo Perutz, Alexander Lernet-Holenia iar apoi Anatole France, Karel Čapek, Paul Busson, Otto F. Bere, Max Ehrlich, Endore Guy şi Peter Straub.Colecţia a continuat pînă în 1982 şi a cumulat 28 de volume. Rottensteiner a îngrijit această serie până în 1982 şi a publicat şi prima serii de opere complete ale lui H.G. Wells în germană.
Între 1980 şi 1998 a fost consultant la colecţia Biblioteca Mare a editurii Suhrkamp Verlag, care a cumulat trei sute şaizeci de titluri.
Franz Rottensteiner este editorul a 50 de antologii şi a două enciclopedii ilustrate, The Science Fiction Book (1975) şi The Fantasy Book (1978) şi a colaborat la mai multe enciclopedii de science-fiction şi fantasy.
Între 1973–1986 a editat seria Polaris, care a publicat texte fantastice iar între 1978-1982 colecţii de povestiri cu fantome din Polonia, Austria, Anglia, America de Nord şi Pacificul de Sud.
Din 1963 a fost redactor-şef al revistei literare Quarber Merkur (Franz Rottensteiners Literaturzeitschrift für Science Fiction und Phantastik), periodic SF lider în limba germană în privinţa examinării critice şi teoretice a literaturii fantastice. Cu ocazia celui de al o sutălea număr, a fost distins în 2004 cu Premiul Kurd-Laßwitz. Quarber Merkur a ajuns la 111 numere în septembrie 2010.
(http://www.verlaglindenstruth.de/body_belletristik/Bibliotheca_Arcana/Quarber_Merkur/quarber_merkur.html şi http://www.edfc.de/frame-quarbermerkur.htm)
