În urmă cu 10 ani oamenii de știință spuneau că este imposibilă sau, în orice caz, pentru un viitor îndepărtat, posibilitatea de a avea mijloace de transport autonome. Iată că această imposibilitate și timpul acela îndepărtat au devenit reale, posibile, și asta într-un univers de timp extrem de apropiat, existând teorii care spun că la sfârșitul deceniului al treilea al mileniului trei transportul în comun din diverse țări dezvoltate va fi în întregime autonom. Deja s-a introdus, în Australia, în codul rutier, posibilitatea ca posesorii de automobile care se află sub influență bahică să poată să se urce în autovehicul dacă acesta este autonom.
Se publică o mulțime de cărți despre viitorul muncii. Am să dau câteva exemple:
“Why the Future is Workless”, de Tim Dunlop
“Rise of the Robots, Technology and the Threat of a Jobless Future”, de Martin Ford
“Homo Deus, A Brief History of Tomorrow”, de Yuval Noah Harari
Toate aceste cărți, ca și multe altele (le-am specificat pe acestea pentru că le-am citit), ne avertizează asupra riscurilor cu care ne vom confrunta în cazul în care nu se vor lua măsuri prin ca oamenii să fie protejați în fața capacităților tot mai mari pe care le au tehnologia, automatizarea și robotizarea.
Automatizarea, platformele digitale sau alte inovații, schimbă natura muncii umane în mod fundamental. Înțelegerea acestor schimbări îi ajută pe politicieni, dar și pe oamenii de afaceri sau pe lucrători să se pregătească pentru ele.
Schimbările n-au inceput astazi. Nici măcar ieri. Am un exemplu la care am fost martor. Am lucrat 20 de ani la producatorul de băuturi răcoritoare Coca Cola. Nu este nici un secret cât avans tehnologic a luat îmbutelierea răcoritoarelor în acest timp, din 1992 până astăzi. Să ne gândim că-n 1992 producția se făcea pe o linie pe care se îmbuteliau 7.000 de sticle de 0,2 l pe oră, cu 14 muncitori, iar astăzi există, la Ploiești, o linie pe care se îmbuteliază 80.000 de sticle de 0,25 l pe oră, cu 3 muncitori care s-o deservească.
Problema care este evidențiată în aceste cărți este că următoarele decenii vor vedea o mulțime de posturi ocupate astăzi de oameni transformându-se, prin automatizare și robotizare, în posturi deservite de inteligența artificială. Se dau nenumărate exemple din diverse zone ale activității umane. De la munca necalificată până la diagnosticarea medicală sau munca avocaților. Este de notorietate că IBM, compania la care lucrez, a creat un IA, Watson, care, in urmă cu câțiva ani, a câștigat Jeopardy, înfruntând cei mai buni jucători din istoria competiției. Astăzi Watson este pregătit pentru a deveni diagnostician medical.
Și, ca să nu uit, să povestesc despre depozitul complet automatizat de la Coca Cola Ploiești. Un depozit în care, pe 17 rânduri, 17 niveluri și 50 de celule fiecare, adică 14.450 de paleți, nu există nici un om. Comenzile vin de pe piață, în sistemul informatic al depozitului, sistemul verifică stocul, pe baza sistemului FIFO, în caz că există marfă, se comandă scoaterea paletului / paleților din depozit, paleții pleacă din raft, pe bandă, până la banda de unde sunt preluați de stivuitor, singurul moment în care interferează un om cu depozitul. În cazul în care nu există stoc, sistemul generează o comandă către producție de unde se trece la producerea necesarului de marfă.
Bine, bine, și oamenii? Este absolut evident că între un dispozitiv automat, care nu ia vacanță, nu mănâncă, nu obosește, nu cere măriri de salariu, nu face grevă și, eventual, se poate îmbolnăvi (se strică) dar poate fi reparat mult mai ușor decât un om, care poate lucra fără pauze 7 zile din 7, și un om, un proprietar de companie, punând în balanță costurile, va decide că automatizarea și robotizarea sunt mult mai aducătoare de profit decât angajații umani.
Lumea evoluează. Evoluția nu poate fi oprită. Într-o lume concurențială nu poți opri timpul în loc. Când concurenții tăi fac tot ce pot pentru a-și reduce costurile și a-și crește profiturile, nu poți să nu faci același lucru. Este o lume nemiloasă și oricine nu-i urmează principiile dispare, înghițit de un pește mai mare. În această lume încearcă să supraviețuiască și România. Sau….?
Aparent, pentru a te asigura că nu se umple țara cu șomeri, trebuie să crești nivelul investițional în educație. Și nici măcar asta nu-ți garantează locul de muncă. Apoi, pe lângă educație, alegerea unei meserii în care să fie necesar un nivel de creativitate sporit, spirit de inițiativă, inteligență lucrativă și care să poată fi foarte greu înlocuite de IT. Pentru asta mai este necesar să poți avea capacitatea să înțelegi transformările prin care trece munca, activitatea umană care dă posibilitate indivizilor să-și trăiască viața.
România este o țară în care învățământul și educația sunt niște subiecte de can-can. Politicienii români au alte interese. Cele mai mari sunt reprezentate de accesul la resurse, acces ce le este garantat de vot, iar un popor educat nu te votează. Așa că ce rost ar avea investiția în educație? Dorința cea mai fierbinte a politicienilor români este să scape de cei educați. Se discută frecvent de numărul celor plecați peste granite. Pentru politicieni cei plecați nu numai că nu contează dar plecarea lor reprezintă chiar motiv de bucurie. Oricum ei, politicienii, nu pot vedea mai departe de actualul mandat politic, de ciclul celor 4 ani. Iar eventuala prăbușire totală a țării, din lipsa de potențiali angajați capabili să desfășoare activități care cer un nivel superior de pregătire, nu este pe agenda lor. Se bucură că scapă de cei care i-ar putea critica, care le-ar putea pune sub semnul îndoielii poziția socială, banii din conturi, bani realizați prin intermediul bugetului de stat, care ar putea cere o țară în care justiția să primeze. După ei, potopul.
Din asta rezidă o altă problemă. Oamenii care-și vor pierde locul de muncă și care nu vor mai putea să se angajeze în altă parte din cauza incapacității de a se adapta in lumea nouă în care robotizarea și automatizarea vor ocupa felii importante din piața muncii sau pentru că, pur și simplu, meseriile lor nu vor mai fi cerute și nu vor mai exista decât locuri de muncă în care nivelul de cunoștințe cerut este oricum prea mare pentru marea majoritate a populației adulte, ce vor face?
Acești oameni nu vor dispărea. Ba chiar vor constitui o majoritate. Și vor avea familii. Și vor avea copii. Și vor avea nevoie de locuințe, de hrană, de îmbrăcăminte.
Sunt țări, cum sunt cele nordice, care se gândesc, deja, la ce măsuri trebuiesc luate pentru această situație. Se gândesc la taxarea companiilor care vor folosi munca roboților, se gândesc la un venit universal garantat pentru fiecare adult, se gândesc la reducerea timpului de muncă pentru a putea face loc mai multor angajați în aceeași poziție. Se gândesc.
Cred că politicienii români care ar fi auzit despre evoluția societății omenești și a pieței muncii, lucru de care mă îndoiesc sincer, se gândesc că noi suntem oricum subdezvoltați și că astfel de evoluții n-au cum să ne afecteze. Ceea ce este, să fim sinceri, o prostie. Un angajator, chiar și în România, care-și calculează cu atenție profitabilitatea, va investi, cu siguranță, in tehnologie pentru a și-o crește. Iar forța de muncă umană reprezintă o problemă în plus. Altfel, cum până la filozofie, omul se gândește, mai întâi la stomac și copii, ne putem închipui o societate în care, la fiecare colt de stradă, vom întâlni oameni care stau cu câte un cuțit în fiecare mână și așteaptă să treacă un cetățean înstărit pe care să-l jefuiască. Ca să-si hrănească familia!
Suntem Societatea Română de Science-Fiction și Fantasy. Aparent nu am avea de ce să ne interesăm de un astfel de subiect.
Cu toate că, evident, este un subiect anticipativ. Putem anticipa, de exemplu, că-n urmatoarele decenii un război catastrofal ne va arunca, pe toți, înapoi în peșteră. Sau că o molimă ne va decima rândurile. Sau că o invazie extraterestră va elimina omul de pe suprafața planetei. Știm, însă, prea bine că așa ceva este literatură. Viitorul muncii nu este literatură. Este un adevăr evident și considerăm că trebuie să lansăm un avertisment către toți factorii de decizie. În speranța că eu mă înșel și că sunt oameni raționali și care iubesc, intr-adevăr, România si pe români.
© Sorin Camner
