Levitocrafturi, maşini zburătoare împânzesc cerul. Dar nu se ciocnesc între ele şi nici nu sunt ambuteiaje căci totul este controlat de un supercomputer de pe orbită. Trenuri suspendate şerpuiesc ameţitor printre coloşi de sticlă şi metal care se înalţă până la cer anturaţi de reclame holografice care plutesc în aer peste tot. Vă este cunoscută imaginea? Este România în anul două mii când nu vom mai fii copii.
Cam aşa ne imaginam noi viitorul iar acest viitor SF îşi avea dead-line-ul fix la schimbarea între milenii. Dar nu a fost să fie aşa. Se pare că nu am ajuns în viitor aşa cum credeam ci navigăm în continuare într-un prezent continuu cu mici schimbări. E adevărat că în copilărie consideram „telefonul fără fir” ca un oximoron şi nu ne imaginam că o să îl avem cu toţii.
Dar cine putea prevedea că România o să intre în Europa şi că noi vom călători în occident doar cu buletinul? Tot astfel, extrapolând, ne putem imagina că într-un viitor (SF?) vom intra şi în Schengen şi vom merge la piaţă cu euro în loc de lei. Asta dacă în viitor va mai exista UE sau Schengen.
În orice caz am învăţat să fim mai prudenţi cu previziunile pentru viitor. Dacă e să ne imaginăm cum va arăta viaţa noastră în viitor va trebui să fim mai cumpătaţi decât eram noi în copilărie.
Să vedem: Vom avea Windows 1000 (tot piratat bineînţeles) cu jocuri mai multe şi mai cornute. Vom avea cu toţii dacă nu maşini electrice, cel puţin automate şi vom scăpa de nenorocitul de ambreiaj care ne complică viaţa, îl vom expedia la muzeu. Dar traficul va fi la fel de aglomerat cu aceleaşi ambuteiaje. Vom avea ochelari cu realitate augumentată astfel încât privind spre o clădire să avem scris pe retină exact ce sediu de bancă privim, ce înălţime are şi câte birouri poate să adăpostească. Dar aceşti ochelari nu ne vor spune ce clădire frumoasă interbelică de patrimoniu era pe acel loc, cum nu s-au găsit bani pentru restaurare şi cum în cele din urmă a fost înscenat un incendiu pentru că nu se putea demola o clădire din patrimoniu. Şi cum un marţafoi a dat şpăgi la primărie şi a cumpărat terenul (evident acelaşi marţafoi care a pus şi focul) şi a construit acel turn de beton şi sticlă pe care tocmai îl priveşti prin ochelarii cu realitate augumentată. Asemenea informaţii nu există în baza de date.
Oare o să mai fie Bucureştiul în viitor micul Paris? Poate. Dacă şi capitala Franţei se va sluţi astfel încât să ajungă Parisul un mare Bucureşti.
În rest o să avem tot mai multe smartphone-uri şi tot mai multe smart-chestii pentru tot mai mulţi stupid-people, gunoaie tot mai colorate presărate cu ambalaje strălucitoare care vor fi ascuns în ele tot mai multe E-uri, iar în cele din urmă Bucureştiul se va transforma într-un imens mega giga mall.
Mai sunt unii care visează că în viitor vom organiza olimpiade aici în Bucureşti. Am avut şi noi un primar cu imaginaţia lui Jules Verne, care visa să căptuşească zor nevoie capitala cu tot felul de funiculare şi trenuri şi şosele suspendate, dar de, a pus mâna unde nu trebuie şi l-au prins. Apropo de asta, cred că în viitor închisorile din România vor fi foarte moderne cu toate dotările posibile. Că doar vorbim de anticipaţie, cârmuitorii anticipează că s-ar putea să treacă pe acolo.
Părăsind capitala e de presupus că va exista totuşi un Dracula Parc care dacă se va dezvolta suficient, probabil că în final tot va fi înghiţit de Euro Disney. Iar la ţară căruţele vor renunţa la roţi şi vor aluneca pe o pernă magnetică sau antigravitaţională… dar în continuare vor fi trase tot de cai. Internetul şi smart phone-urile vor pătrunde în toate cotloanele ţării dar în continuare nu vor exista farmacii în sate. Iar laptopurile ţăranilor vor avea bateri ţăpănoase pentru că la sate în continuare se va lua curentul din când în când.
Cam aşa ar arăta România viitoare. Avem şi realizări notabile care trec discret şi neobservate de nimeni. Avem copii care câştigă olimpiade internaţionale, avem un centru de studii complexe şi mai avem un lasser la Măgurele care se pare că va fi cel mai puternic lasser. Şi mai sunt şi altele dar cui îi pasă de aceste fleacuri?
Ca să anticipăm mai bine viitorul nostru, să tragem puţin cu ochiul la viitorul lumii în general. Poate că vom ajunge un sat planetar până la urmă dar mai e până atunci. Probabil că timpul probabil în viitor va suna cam aşa: „La Polul Nord, viscol şi ninsoare, la Polul Sud, frig, în restul Chinei e frumos.”
Va mai ajunge omul pe Lună sau chiar pe Marte? Cred că pentru asta ar fi nevoie de încă un război rece ca să pună ambiţiile la încercare pentru că altfel e total ineficient să trimiţi oameni pe planete în condiţiile în care roboţii sunt tot mai inteligenţi. Deja Marte e un parc de roboţi şi vehicule automate. Mai sunt companii private care visează la turism spaţial. Da ce te faci că nu poţi să faci turism sexual în spaţiu.
Dar să coborâm cu picioarele pe Pământ. Vedem că manipularea informaţiei a făcut progrese enorme dar ce facem cu lumea reală, cu lumea obiectelor.
Să luăm de pildă producerea şi transformarea energiei. Ştim să transformăm energia mecanică în energia electrică. Dar dacă vrem să transformăm energia calorică în energie electrică, folosim căldura ca să fierbem un cazan cu apă, ca să iasă abur sub presiune printr-o supapă şi să învârtă o turbină căci numai din energie mecanică ştim să scoatem curentul electric. Iar dacă vrem să exploatăm energia chimică facem o reacţie care să producă căldură care să facă apa să fiarbă şi tot aşa…
Avem şi centrale nucleare dar ştiţi cum facem ca energia nucleară să se transforme în cele din urmă în mult doritul curent electric? Cred că bănuiţi deja. Facem să fiarbă apa într-un cazan ca să învârtă o turbină. Puţin cam penibil pentru secolul XXI în care unii visează deja la teleportare.
Apropo de teleportare, mai bine nu se inventează că altfel o să fie foarte frustrant. Imaginaţi-vă că omul se poate teleporta instantaneu oriunde, dar că o teleportare costă foarte scump undeva la 5000 de euro bucata. Cum e să stai să îi priveşti pe toţi baştanii şi pe toţi băieţii de bani gata teleportându-se dintr-un club în altul, iar tu să fi nevoit să iei metroul, trenul şi avionul ca să ajungi unde trebuie. Mai bine legea viteza egal spaţiu supra timp să se aplice tuturor fără discriminări şi fără favoritisme. Şi bogaţii şi săracii trebuie să se supună aceloraşi legi fizice, egalitate pentru toată lumea în faţa constantelor fizicii!
Oricum vom avea vehicule care să ne transporte din ce în ce mai rapid, vom avea computere care vor procesa din ce în ce mai rapid şi în general toate uneltele vor lucra mult mai rapid pentru noi. Dar trist şi paradoxal este că în ciuda acestei eficienţe noi nu vom avea mai mult timp liber la dispoziţie.
Dar ce se va întâmpla cu SF-ul?
Să vedem cine şi ce mai citeşte. Dar şi pe ce suport citeşte. Când s-a trecut de la papirus la pergament a apărut cartea în format codex ca o alternativă la cartea sul derulabilă. Mulţi tradiţionalişti vor fi spus atunci : cartea sul cu o tradiţie şi o vechime milenară nu va fi înlocuită de formatul codex cel nou apărut, că o carte înseamnă de fapt un sul. Dar pentru cititori nu a primat tradiţia ci confortul. A fost mai facilă răsfoirea unor foi legate la cotor şi în plus aveai şi posibilitatea de a pune semn de carte. Cred că situaţia se repetă şi acuma. Oricât de tradiţionalişti am fi nu putem să remarcăm că un e-book poate fi citit şi cu o singură mână în metrou în timp ce cu cealaltă mână te ţii de bară, că poţi face fontul cât de mare vrei ca să nu mai pui ochelari de citit dar last but not least, în acest micuţ obiect încap zeci de mii de cărţi, o întreagă bibliotecă. Să mai punem şi argumentul ruşinos potrivit căruia cărţile digitale mai pot fi şi piratate. Sau oricum poţi da oricând o carte digitală unui prieten în timp ce o carte reală i-o împrumuţi cu teama că dacă nu ţi-o mai dă înapoi şi rămâi fără ea. E de presupus că şi acum comoditatea va învinge tradiţia şi e-book ul va avea viaţă lungă până când la rândul lui va fi detronat de altceva care va face lectura şi mai confortabilă, probabil un tip de ochelari sau cine ştie ce altceva. Important este că literatura va rămâne. Oamenii vor citi în continuare acelaşi Shakespeare chiar dacă pe tablete, pe e-book sau pe glas readere.
Dar să terminăm cu suportul şi să trecem la esenţă.
E drept că în ultimul timp au apărut tot mai mulţi autori autohtoni de SF dar paradoxal s-a împuţinat numărul cititorilor. Extrapolând matematic, anticipând, că tot ne ocupăm de SF, se va ajunge în punctul critic în care numărul scriitorilor va fi egal cu cel al cititorilor, după care vom trece pe axa numerelor imaginare căci numărul scriitorilor îl va întrece pe cel al cititorilor. O situaţie cam paradoxală şi greu de explicat logic dar de, SF-ul abundă în paradoxuri. Se va ajunge la situaţia în care fiecare om va scrie mai mult decât citeşte. Asta chiar e SF! Sau mai bine zis e de domeniul fantasticului. Apropo de fantastic, în urma succesului de care se bucură Harry Potter precum şi toţi hobiţii şi stăpânii inelelor, a apărut şi la noi un val de fantasy care tinde să înghită SF-ul ca un dragon ce devorează Luna. Dar e un fantasy transpus la scară mioritică în care sunt resuscitaţi Greuceanu şi Harap Alb, iele şi moroi, sburători şi dragobeţi.
În fine luată cu totul, literatura de evaziune se pare că se bucură de un succes invers proporţional cu starea de bine a populaţiei. Cu cât e mai rău şi mai cenuşiu în lumea reală cu atât omul vrea mai mult să evadeze în SF şi în fantastic. Cu cât va fi mai grea situaţia economică cu atât se vor bucura mai mult de succes şi Utopia, pentru că cititorii vor căuta în paginile cărţii ceea ce nu au în realitate, dar şi Distopia pentru că „le zice bine”, pentru că reflectă prin extrapolare lumea reală, semnalând ce monştri poate să nască în viitor somnul prezent al raţiunii noastre.
Aşa că dacă e să anticipăm, se pare că în România viitorului, literatura de evaziune va avea tot mai mult succes. E de bine? E de rău? …
