Zborul şi cuceririle spaţiale în science fiction-ul grecesc

Partea I

Science fiction-ul grecesc este o terra incognita chiar şi în Grecia. Cu excepţia unui mic număr de fani loiali, cei mai mulţi cititori greci nu-şi dau seama că au existat încercări locale de a scrie povestiri având o abordare viitorist-tehnologică încă de la începutul secolului XX. Nu există consemnări oficiale. Cele mai multe asemenea texte n-au mai fost republicate şi mai pot fi găsite doar în colecţii particulare. Cercetând fondul unor biblioteci publice din Grecia, poţi găsi traducerile operelor unor importanţi autori SF europeni şi americani dar va fi dificil să identifici textele SF ale unor autori greci.

Iar în librării nu poţi găsi decât cărţi SF greceşti scrise începând cu anii 1980. În 1987, scriitorul, traducătorul şi editorul Makis Panorios a fost primul care a avut iniţiativa „excavărilor” arheologic-literare în speranţa depistării unor texte greceşti având conţinut „fantastic”. Panorios a publicat primul volum al antologiei sale, „To Elliniko Fantastiko Diigima” (Povestirea fantastică grecească) care conţinea textele a treizeci şi şase de autori. Volumul doi al antologiei a fost publicat în 1993, oferind publicului treizeci şi una de noi povestiri ; volumul trei a apărut în 1994, conţinând treizeci şi cinci de noi povestiri iar volumul patru a fost lansat în 1997, oferind treizeci şi trei de noi povestiri. Dintr-un total de 135 de texte, 48 sunt povestiri science fiction.

În 1995, Makis Panorios a publicat „Ellinika Diigimata Epistimonokis Fantasias” (Povestiri SF greceşti), o culegere de douăsprezece texte SF comandate unor autori greci contemporani.

Alte încercări de a promova SF-ul grecesc includ volumele 26 (1993) şi 31 (1993) ale unei serii de antologii publicate de editura Orora.

În noiembrie 1998, colecţionarii şi fanii SF Nikos Ch.Theodorou şi Christos L.Lazos au publicat prima bibliografie extensivă a SF-ului grecesc, cu sprijinul Bibliotecii Publice Centrale Zosimaia din Ioannina. Volumul „Bibliografia Ellinikis Epistimonikis Fantasias” (Bibliografia SF-ului grecesc. De la Lucian până în prezent)  listează 929 de texte SF greceşti (207 romane şi nuvele şi 722 de povestiri).¹

Cu siguranţă există ceva ce poate fi numit SF grecesc. Materialul brut a fost înregistrat. Îmi revine mie – singurul universitar din Grecia implicat în SF-ul grecesc – sarcina de a prezenta, analiza şi evalua aceste texte SF pentru folosul publicului larg. Este o sarcină imensă. De-abia am început să mă familiarizez cu peisajul obscur al SF-ului grecesc

Acest eseu este una din primele mele încercări de a cartografia şi clarifica tematic şi stilistic o secţiune din acest teritoriu neexplorat. Modestul meu scop este de a oferi publicului o panoramă a „viziunii spaţiale” a autorilor selectaţi, ale căror texte au fost publicate înainte de 1969. NASA a fost fondată în 1958 iar în 1999 se sărbătoresc patruzeci de ani de la aselenizarea modulului misiunii Apollo 11. Acest studiu se concentrează asupra descrierilor literare ale zborurilor spaţiale şi a explorării cosmosului prin intermediul imaginaţiei idiosincratice a câtorva autori progresişti greci care au îndrăznit să-şi imagineze asemenea lucruri înainte de a deveni evenimente istorice.

Precum SF-ul european, şi SF-ul grecesc şi-a făcut apariţia sub forma romanelor. Nu există în Grecia vreo tradiţie a unor reviste „pulp” ca în Statele Unite.

„Andromeda”, prima revistă grecească dedicată exclusiv SF-ului a fost lansată în octombrie 1977 dar n-a supravieţuit dincolo de primul număr. Utilizarea programatică a termenului „science fiction” pentru a particulariza o formă literară datează de asemenea din anii 1970. De-abia din anii 70 şi în deceniile următoare au îndrăznit editorii şi scriitori greci să utilizeze eticheta „science fiction” pe copertele cărţilor locale sau traduse. Influenţa americană asupra autorilor greci de SF a început tot în anii 70, perioadă în care au devenit disponibile în greceşte operele unor scriitori importanţi din S.U.A.

Literatură greacă, ale cărei origini datează din secolul VIII î.e.n., are o ilustră istorie, mai îndelungată şi mai vastă decât orice altă tradiţie europeană. S-a confirmat că vechii greci „virtual, au inventat toate speciile literare cunoscute în Europa”²

Criticii literari anglofoni consideră „Icaromennipus” şi „Istoria adevărată” ale lui Lucian din Samosata, opere fundamentale ale proto-SF-ului, dar refuză să-l numească pe Lucian ca fondator al science fiction-ului. Pretenţia lui Brian Aldiss precum că orice istorie a SF-ului care le oferă cititorilor legende ale unor zei zburători şi călătorii satirice spre Lună şi Soare, n-ar fi altceva decât o zadarnică şi iluzorie căutare a unor „iluştri înaintaşi” şi nu face decât să conducă spre „eroarea unei continuităţi inexistente” ³, poate fi luată în consideraţie doar în cazul ţărilor anglofone. Dar domnul Aldiss provine şi dânsul din ţara-metropolă a anglosferei şi din această cauză neagă existenţa abordării euro-continentale „de la Lucian la Verne”, datorită îndepărtării lingvistice şi culturale a acelor celebri părinţi fondatori.

În calitate de englez scriind despre un gen dominat numeric de scriitori de limbă engleză, preferă să se revendice din moştenirea literară a lui Mary Shelley şi H.G.Wells decât dintr-o cultură străină atât de îndepărtată în timp. Poate că domnul Aldiss este nefamiliar cu experienţele şi sensibilităţile minţii greceşti şi nu poate percepe decât o prăpastie de netrecut.

Totuşi atunci când scriitori greci contemporani fac referire la tradiţia propriei literaturi, ei nu pot eradica sau ignora nici continuitatea nici legăturile cu antichitatea. În bine sau rău, autorii greci contemporani sunt împovăraţi cu moştenirea unor iluştri înaintaşi.

Moştenirea antichităţii greceşti continuă să-şi arunce influenta umbră asupra minţii şi psyche-ului grecesc, pentru că din copilărie până la maturitate, grecii cultivaţi sunt hrăniţi cu şi prin aceste realizări.

Textele antice greceşti încă se predau şi se studiază în şcolile din Grecia. Continuitatea culturală este un aspect definitoriu al legăturii emoţionale şi psihologice între generaţiile care sunt prezente de peste 5.000 de ani în aceleaşi locuri, vorbesc aceeaşi limbă şi împărtăşesc o moştenire comună. Dacă „procesul continuităţii într-un flux de necontenite schimbări este dificil de decelat” 4, această sarcină dificilă nu trebuie să ne conducă la negarea existenţei unei invizibil cordon ombilical de ordin spiritual. Nu este vreo supriză că  scriitorii greci contemporani de SF l-au ridicat pe Lucian din Samosata la statutul de „părinte al SF-ului grecesc”.

N-am intenţia să văduvesc SF-ul anglofon nici de tată (Wells sau Gernsback), nici de mamă (Mary Shelley). Ceea ce vreau să subliniez este că SF-ul grecesc are propria sa moştenire şi filiaţie.

„Criticii literari precum Northrop Frye, au făcut distincţia între diferite feluri de proză, din antichitatea greacă până astăzi”.5 SF-ul este „îndeosebi un tip de ficţiune dedicat ideilor” 6, poate împrumuta fie de la forme narative precum romanul sau romanţul, dar refuză să „cadă cu uşurinţă sub incidenţa vreuneia dintre aceste categorii”. 7 David Pringle afirmă în mod corect că „adevărata provenienţă a SF-ului poate fi găsită într-un al treilea tip de proză” 8, care-şi are începuturile în Grecia antică.

Într-adevăr, „recunoaşterea înrudirii SF-ului cu acest tip de ficţiune a fost ignorată din diverse motive, parţial şi datorită unuia dintre termenii vechi şi nesatisfăcători utilizaţi pentru SF – scientific romance – care creează confuzie asupra subiectului, identificând subiectul cu un anumit tip de ficţiune, cel nepotrivit.”9

Doresc să subliniez observaţia lui David Pringle, că în mod generic SF-ul este „descendent al acelui tip de proză căruia i se spune şi satiră á la Lucian” sau „satiră menipeeană” după numele unui scriitor şi mai timpuriu, Menippus, ale cărui opere s-au pierdut.”10  În acest fel de ficţiuni dramatizarea şi discuţia ideilor sunt fundamentale.

Nu acesta este locul pentru a aduce în discuţie şi a furniza argumente privind continuitatea culturală grecească. Cititorii sceptici trebuie să aştepte până când îmi voi termina cartea despre originile şi evoluţia SF-ului grecesc. Tot ceea ce doresc să afirm acum este că (chiar dacă a fost nevoie de o perioadă de germinare de câteva secole) seminţele literaturii imaginative au fost plantate în antichitatea greacă şi că multe dintre temele şi arhetipurile science fiction-ului modern îşi au rădăcinile în operele lui Homer, Lucian şi alţi scriitori greci. În timp ce Homer a deschis drumul pentru aventuri dezlănţuite desfăşurându-se pe nişte tărâmuri stranii şi îndepărtate, favorizând întâlnirile cu nişte creaturi de neînchipuit, Lucian şi-a exprimat scepticismul privind ipotezele şi teoriile cosmofilosofilor, narând conflicte şi zboruri spaţiale.

Dacă „ficţiunea este un continuum”11, atunci este logic să considerăm că vechii greci, inventatorii literaturii fantastice, sunt îndepărtaţii strămoşi (dacă nu ai celui anglofon, ai celui grecesc sigur) ai science fiction-ului modern.

Aventurile epice ale lui Ulise şi Iason au multe în comun cu voiajele galactice ale primilor exploratori spaţiali ; mulţi eroi ai SF-ului provin din arhetipurile mitice şi din războinicii legendari.

Creaturi precum Sfinxul, Harpiile, Meduza, Gorgonele, Amazoanele, Centaurii, Ciclopii, Lotofagii, sunt cele mai vechi modele pentru extratereştri şi mulţi extratereştri ai SF-ului modern sunt bazaţi pe aceleaşi caracteristici combinatorii, mixând trăsături umane şi animale. Talos este primul robot, Icar, Dedal şi Icaromenippus sunt primii astronauţi. Tot Dedal pe care Isaac Asimov l-a considerat „un Thomas Edison al miturilor greceşti”12, a fost primul inventator/om de ştiinţă. Dar grecii ne-au lăsat de asemenea moştenire conceptul de stat utopic, fie ca o îmbunătăţire fie ca o satiră a status quo-ului sociopolitic. Mitologia şi literatura greacă reprezintă surse de neînlocuit de inspiraţie.

Va urma.

Notele autoarei :

1. Nikos Ch.Theodoru, Christos L.Lazos, editori : „Bibliografia Ellinikis Epistomonikis Fantasias” (Bibliografia SF-ului grecesc. De la Lucian până în prezent), Ioannina, Biblioteca Centrală publică Zosimaia, 1998, pag.11
2. Moses Hadas, „A History of Greek Literature”, Columbia University Press, New York, 1950; pag.4
3. Brian Aldiss, „Trillion Year Spree : The History of Science Fiction”, Atheneum, New York, 1986; pag.28
4. W.G. de Burgh, „The Legacy of the Ancient World”, Penguin, Baltimore, 1923/1965 ; pag.11
5. David Pringle, „The Ultimate Encyclopedia of Science Fiction”, Carlton, London, 1996 ; pag.12
6. Ibid, pag.12
7. Ibid, pag.12
8. Ibid, pag.12
9. Ibid, pag.13
10. Ibid, pag.13
11. Thomas Clareson, „The Emergence of Science Fiction : The Beginnings to the 1920s”, în Neil Barron, editor, „Anatomy of Wonder : A Critical Guide to Science Fiction”, 3rd edition, Bowker, New York, 1987 ; pag.4
12. Isaac Asimov, „Asimov on Science Fiction”, Doubleday, New York, 1981; pag.155

 © Domna Pastourmatzi

Titlul original : „Space Flight and Space Conquest in Hellenic Science Fiction”, revista Foundation. The International Review of Science Fiction (Science Fiction Foundation, U.K.), vol. 28, nr.77, toamna anului 1999.

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea articolului în Revista SRSFF s-au făcut cu permisiunea doamnei Prof.Dr.Domna Pastourmatzi şi a revistei Foundation. Le mulţumim.