– fragment –
În Suedia există un număr neobișnuit de mare de autori recunoscuți – inclusiv laureați ai Premiului Nobel – care au scris science fiction și alte texte mainstream. Cu toate acestea, „ficțiunile sociale suedeze” nu au fost conectate și studiate comparativ cu tendințele internaționale ale genului SF. Multe romane aparținând ficțiunii sociale suedeze au fost complet nedetectate și sunt prezentate în cadrul acestui studiu pentru prima dată. Prin urmare, ne-am propus să oferim o imagine cuprinzătoare și cronologică a unui domeniu literar aproape neexplorat. Se utilizează referința temporală clară a operelor literare care pot fi descrise ca „ficțiune socială”, aceasta fiind o reflectare a prezentului social. Deși se pune accentul pe interpretarea a patru autori principali – Karin Boye, Harry Martinson, P.C.Jersild și Lars Gustafsson – prezentăm o perspectivă asupra istoriei literare suedeze din timpul celui de-al doilea război mondial până în prezent.
Neuromanticii suedezi: „Byte” de Ulf Eriksson
În special după evenimentele din ’68 mulți cunoscuți scriitori suedezi au utilizat science fiction-ul ca instrument de critică socială, o scădere accentuată a acestei tendințe fiind observată din anii ‘80, stare de lucruri care nu s-a schimbat până în prezent.
În 1992, de exemplu, au fost publicate în Suedia doar zece romane, care, în sensul cel mai larg, pot fi atribuite speciei narative SF, inclusiv traducerea romanului „Jurassic Park” de Michael Crichton.
Cu toate acestea, interesul postmodern în a transcende „granițele” mainstream-ului a condus la utilizarea multor teme și elemente ale SF-ului chiar de către literatura așa-zis mimetică iar „frontierele” dintre romanele realist-convenționale și cele aparținând fantasticului în sens larg todorovian sunt tot mai des dizolvate – după cum se poate vedea și în cazul lui Michael Crichton.
O listă de narațiuni care se apropie de science fiction în acest mod poate fi găsită în studiul lui M. Gitte, „Den endeløse istorie” (Istoria infinită), în care sunt prezentate lucrări ale lui Sven Delblanc și Peter Nilson și ale fraților Krister și Örjan Gerhardsson.
Ulf Eriksson este unul dintre cei mai proeminenți autori suedezi încadrabili în curentul internațional al „Neuromanticilor”, varianta SF a postmodernismului. Romanul său, „Byte” este un exemplu tipic de estompare a diferenței dintre science fiction și literatura avangardist-metaforică așa cum a remarcat criticul german Dr.Barbara Puschmann-Nalenz în studiul său, „ Science Fiction and Postmodern Fiction: A Genre Study” (American University Studies).
„Byte” (titlul poate fi tradus simultan ca „mușcătură”, „pradă”, „schimb”, „octet”, această versatilitate este importantă pentru simbolistica narațiunii) are acțiunea în viitorul apropiat și Eriksson creează o viziune coșmarescă a Stockholmului, în care predomină violența, barbaria și lipsa de comunicare. Naratorul descrie viața de zi cu zi a trei prieteni, Evert, Zarah și Jaques, în fragmente dezordonate din punct de vedere cronologic. Societatea metropolei sumbre în care trăiesc aceștia este dominată și terorizată de „chiriași” dictatoriali, deoarece schimbul permanent de locuințe este o bază a sistemului social. Ca și nomazii moderni, populația mai tânără se deplasează de la un loc la altul, fără să se simtă niciunde ca acasă.
Spre deosebire de autorii specializați în producția de SF, Eriksson nu încearcă să creeze o structură socială credibilă pentru lumea sa viitoare, utilizând exclusiv metafore.
Termenul de „schimb” (byte) are un înțeles negativ și pozitiv: schimbul de locuințe simbolizează o generație tânără fără rădăcini și fără legături sociale, descriind sentimentul de singurătate totală care domină romanul. În același timp, însă, „schimbul” reprezintă, de asemenea, „schimbul de gândire, schimburile umane în general ca un principial și relevant moment de comunicare”. Oamenii din romanul lui Eriksson se străduiesc în mod constant să atingă acest ideal și caută să converseze, dar fără să se poată apropia mental sau sufletește unul de celălalt. Comunicarea funcțională apare ca o utopie.
Încarnarea acestui principiu este Evert, care trimite constant sms-uri prietenilor săi, în care gândurile lui se amestecă haotic cu citate literare. Aceste mesaje, cu toate acestea, sunt prea criptice pentru a fi înțelese de către destinatari. Unul dintre mesajele sale începe în acest mod, „singurătate, singurătate, singurătate” și descrie idealul acum abandonat de iubire, singurul mod în care care poate fi depășită bariera lipsei de comunicare. Dezamăgit, Evert experimentează o altă formă de utopie: angajamentul „politico-social”. El se alătură unui grup de evacuați violenți și încearcă să asasineze un chiriaș. Care este de fapt o inofensivă bunicuță, complet neprotejată față de atmosfera de ură și paranoia care sufocă labirintul orașului. Incapacitatea de a comunica și lipsa totală de încredere în ceilalți a creat o atmosferă otrăvită, care contaminează tot și se concentrează nu numai prin intermediul lui Evert prin violență dezlănțuită.
Simbolul acestei nebunii colective este epidemia care bântuie în oraș. Victimele acesteia par morți-vii care după o explozie de violență dementă, cad secerați de infarct, simbol al unei populații brutalizate „lipsite de inimă”, și al victimei care se stropește cu benzină și-și dă foc.
Cea de-a doua semnificație a cuvântului „schimb” vine din această metaforă, deoarece în societatea degenerată a lui Eriksson toți oamenii sunt „pradă”, sunt urmăriți de morții-vii sau îi vânează pe aceștia. În același timp, ura pentru toți străinii a crescut într-o asemenea măsură încât o mărcă nepotrivită de încălțăminte poate însemna moartea. Toți vânează o pradă și oricine este o pradă, pentru că poate aparține unei alte categorii . Dacă ești strangulat sau înjunghiat pe stradă asta ți se întâmplă pentru că unuia nu i-a plăcut mutra ta sau pentru că ești chel, sau pentru că ai părul lung sau pentru că porți ochelari.
Prin aceste descrieri extrem de brutale, Eriksson contestă și satirizează „neuromantismul suedez”, care a fost numit „alfabetizarea ororii” de către critici. Tipica abordare a autorului este provocarea sensibilității cititorilor prin violență ficțională creând în mod voit dezgust, repulsie și angoasă. Eriksson contestă ipocrizia și demagogia moralei convenționale mic-burgheze, prezentând programatic-distorsionat condițiile sociale într-un mod metaforic cu scopul de a contrazice și ridiculiza atitudinea jucăuș-relativizantă și indiferentă,care este de obicei utilizată în postmodernism.
Acesta este unul dintre motivele pentru care Eriksson utilizează clișeele manieriste ale „neuromanticilor” în literatura suedeză. Eriksson s-a opus în mod explicit acuzației de dezinteres social și neimplicare politică printr-un articol publicat într-un ziar în 1987.
©Ulrike Nolte
Titlul original: „Schwedische „Social Fiction „. Die Zukunftsphantasien moderne Klassiker der Literatur von Karin Boye bis Lars Gustafsson”
Traducere de Cristian Tamaș.
Fragmentul a fost tradus și publicat cu acordul autoarei. Îi mulțumim.
